mihay

Asta o stie toata lumea, dar de prea putine ori in viata patrundem esenta acestui adevar. Si mai greu de suportat e faptul ca moartea cuiva drag te face sa meditezi asupra acestei ireversibilitati.
Da, azi mi-a murit cineva drag, care a avut TIMP sa fie alaturi de parintii mei in momente grele, care m-a sprijinit si pe mine in grele cumpene, care a stiut sa-mi rasplateasca gesturile frumoase, care a inteles mereu ca eu nu mai am prea mult TIMP.
Acum cand realizez ca a tras cu dintii de viata si cu ultimile puteri imi telefona sa se asigure ca mie imi este bine, TIMPUL a expirat. De azi incolo chiar de-as vrea sa-i acord exclusivitate, trebuie sa astept eu… poate mult, prea mult TIMP pana cand ne vom putea reintalni…
Vestea ca a plecat intr-o alta lume m-a determinat sa o pun pe lista prioritatilor… tardiv…
Astazi am primit o dura lectie de viata… prin moarte. Tot azi, comemoram ultimul drum al mamei mele… fatidica ciclicitate. Cu dureri, regrete, sentimente de vinovatie, trebuie sa merg mai departe… nu stiu cat de departe, dar…
nimik nu-i mai crud decat moartea celui drag…..acuma 7 luni am pierdut o persoana fosrte speciala,si dedosebita,o persoana pe care o iubeam de mult dar nu mi-am dat seama decat acuma ,cand ink era in viata si ne-am intalnit in ultimele lui 2 saptamani….regret k nu am apucat sa-l fac fericit asa cum el ma facea prin lucruri simple….regret k nu mi-am putut lua ramas bun:(( acu stau si ma gandesc la clipele frumoase petrecute impreuna,la ceea ce facea pt mine,si stiu k nimeni nu va mai face astfel de lucruri pt mine:( as vrea sa stiu dk ik ma mai iubeste…pt k el nu-i mort,doar a trecut in cealalta lume…..oare e o nebunie sa astept un raspuns de la el,o confirmare k ceea ce a fost intre no a fost ceva real???

Era o seara de august deosebita… Cerul nu mai fusese niciodata incarcat cu atatea stele!!! Zilele treceau si noi eram impreuna… ne mai certam uneori, dar credeam ca e ceva normal.. Cu timpul ne certam des, nu vorbeam cu zilele, cu toate ca eram in aceiasi clasa, iar el spunea ca e vina mea…
Ne impacam de fiecare data si de fiecare data o luam de la inceput, inclusiv cu certurile. Dupa o cearta am aflat ca ma inselase, plangeam tot timpul cand imi aminteam, dar l-am iertat pentru ca il iubeam..
Acum imi pare rau! A ierta inseamna a oferi posibilitatea de a gresi a doua oara… Ne impacam iar dupa ce ne certam, el iar gresea si iar ne impacam. Eu il iubeam si luptam pentru dragostea mea!!! Dar nu poti lupta pentru doi…
Dupa un timp mi-a promis ca se va schimba… era cu totul diferit, stiam absolut tot ce face, ce gandeste, eram din 24 de ore, 17 sau chiar mai mult impreuna. La un moment dat „prietenii“ imi bagasera in cap ca nu se schimba omul asa usor… I-am crezut… tocmai de aceea l-am inselat, ca sa ma razbun, cu unul din cei mai buni prieteni al lui.
A fost cea mai mare greseala, mi-a spus ca ma iubeste, dar nu poate sa ma ierte si sa raman cu „prietenii“, cu toate ca el inca vorbea cu acest prieten cu care il inselasem. Acum spune tuturor ca ma iubeste, dar i-am gresit… si eu nu mai pot lupta.
Doar amintirile cu noi imi permit sa mai lupt. Am inceracat sa ii explic ca am gresit pentru ca nu am stiut… Acum tot ce a fost intre noi pare demult si ma intreb ce va fi in viitor?
Inca incerc sa il regasesc, dar el probabil vrea sa fie de negasit. Inca pastrez mesajele de la el si asept ziua in care poate vom fi impreuna. Ma doare ca nu e asta!!! Imi lipseste enorm… ma doare ca este aproape si nu pot sa il ating!

Din acea zi petreceam foarte mult timp impreuna, ne spuneam totul, eram peste tot impreuna… ma simteam protejata si iubirea noastra era cel mai frumos lucru care mi se intamplase vreodata… Dupa un timp unii „prieteni“ au inceput sa se bage intre noi, ne certam des, dar ne impacam la fel de repede..,
Cu timpul, din doua persoane deschise am devenit foarte posesivi si gelosi… la un moment dat ma simteam prizoniera intr-o astfel de relatie, dar si obsedata de persoana lui. Ne-am despartit deoarece era o situatie mult prea apasatoare dupa care ne-am impacat iar. Aflasem ca in acest timp el statuse cu altcineva.
Plangeam de fiecare data… nu ma asteptam nici o clipa la asa ceva: persoana care spunea ca ma iubeste sa ma raneasca atat de mult… L-am iertat pentru ca il iubeam si am luat-o de unde ramasesem. Ne promisesem unul altuia ca ne vom schimba si va fi mai bine, dar am gresit eu!!!
L-am inselat cu un prieten comun… Nu ma pute ierta, spunea tuturor ca am gresit si ca il doare… de fiecare data avea grija sa imi aminteasca in mod direct sau prin intermediul prietenilor ca am gresit si el a luptat deajuns… cu toate astea dupa o luna ne-am impacat… era cu totul diferit…
Ceva atat de frumos… ajunsesem sa cred ca destinul vrea sa fim impreuna, dar nu a fost asa… de o saptamana ne-am despartit din nou din acelasi motive si el s-a cuplat cu o prietena comuna…
M-au dezamagit doua persoane importante in viata mea… acum numai stiu ce sa cred, daca a fost iubire sau doar o obsesie, daca a fost adevarat sa nu??? Stiu ca i-am dat totul. Corpul, mintea si sufletul meu sunt ale lui. La fel si visele, sperantele si telurile mele. Mi-a luat totul si totusi nu mi a luat nimic.